fbpx
Telefon: 0751.201.507

Ce intervenții de detailing sunt recomandate odată cu venirea primăverii?

Schimbarea anotimpului, trecerea de la iarnă la primăvară și apoi la vară vin, din perspectiva mașinii cu o serie de recomandări pentru întreținerea aspectului exterior, dar și pentru păstrarea unui habitaclu igienizat. Prevenirea răspândirii microbilor în interiorul autovehiculului ar trebui să fie o preocupare, mai ales în condițiile în care trebuie să luăm în considerare situația sanitară actuală.

În general, principalele preocupări de mentenanță cosmetică a mașinii care ar trebui să intervină la începutul primăverii ar trebui să vizeze și recondiționarea eventualelor fisuri, zgârieturi sau efecte ale coroziunii materialelor antiderapante peste care s-a circulat în timpul iernii.

Așadar un TO DO list minim ar arăta după cum vei vedea mai jos.

Polish exterior. În cazul în care urmele de pe vopsea se încadrează în capacitățile procedurilor de polish, atunci acestea ar trebui aplicate cât mai repede. Orice amânare poate agrava problema și poate duce la un set de intervenții mai ample și mai costisitoare. Pentru a crește eficiența și durabilitatea operațiunii de polish exterior, noi aplicăm și o protecție profesională nano-ceramică. Această protecție este esențială pentru prevenirea apariției micro-zgârieturilor și a micro-fisurilor. Mai mult, această protecție previne depunerea murdăriei și facilitează spălările ulterioare.

Igienizare climă. Aceasta este, probabil, una dintre cele mai importante operațiuni. În instalația de climatizare a mașinii se pot forma bacterii care, dacă nu sunt eliminate, pot provoca probleme respiratorii. Igienizarea climei este recomandată o dată pe an, înaintea începerii sezonului cald, iar cei care petrec mult timp în mașină ar trebui să treacă această operațiune pe primul loc în lista de priorități. Pentru acest serviciu folosim un aparat special care folosește o serie de esențe naturale cu un rol activ puternic în eliminarea bacteriilor din instalația de climatizare a mașinii.

Detailing interior. Indiferent că este vorba de un interior cu piele sau unul cu tapițerie textilă, igienizarea este foarte importantă atât pentru siguranța sănătății șoferului și a pasagerilor, cât și pentru menținerea aspectului elementelor interioare. În serviciul nostru de detailing interior propunem un set complet de operațiuni care vizează curățarea, recondiționarea și protecția elementelor din habitaclu, de la tapițerie, la elementele din plastic.

Cam acesta ar fi un pachet minim care poate acoperi nevoile de protecție și întreținere a aspectului estetic general și a igienei habitaclului.  

Ne gasiti si pe Facebook ! #AutoCBN

SC Auto CBN Internațional SRL © 2023
web design by DowMedia
Cos de cumparaturi
Call Now Button